În seara zilei de 14 aprilie, polițiștii din Mioveni au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 32, din aceeași localitate, care conducea haotic un autoturism pe strada 1 Mai. În momentul în care polițiștii i-au cerut actele la control, aceștia au fost izbiți de un puternic miros de alcool, moment în care s-a decis testarea șoferului cu aparatul etilotest, ocazie cu care a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat. Urmare acestor fapte, bărbatul, care a mai fost cercetat anul trecut, în două dosare, tot pentru că a fost prins băut la volan și fără permis, a fost reținut pentru 24 de ore.