Misiune specială! Pompierii au salvat o pisicuță rămasă blocată pe acoperișul Prefecturii

0

O intervenție mai puțin obișnuită a avut loc la Craiova, unde pompierii au fost chemați să salveze o pisică rămasă blocată pe acoperișul clădirii Instituției Prefectului – Județul Dolj.

catena

Salvatorii din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Craiova au intervenit cu o autoscară de intervenție și salvare de la înălțime, reușind să ajungă în siguranță la animalul speriat și să îl coboare fără incidente.

Misiunea s-a încheiat cu succes, iar pisica a fost preluată nevătămată de o persoană iubitoare de animale, care și-a asumat îngrijirea acesteia.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Oltenia” al județului Dolj au transmis că astfel de intervenții fac parte din misiunile pe care pompierii le desfășoară ori de câte ori situația o impune.

„Pe lângă intervențiile pentru stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor și gestionarea altor situații de urgență, pompierii intervin și pentru salvarea animalelor aflate în pericol, atunci când acest lucru poate fi realizat în condiții de siguranță”, au precizat reprezentanții ISU Dolj.

Intervenția a fost apreciată de cei prezenți, demonstrând încă o dată că pentru pompieri orice viață contează, indiferent că este vorba despre oameni sau animale.

catena