Moarte subită în Pitești, chiar în fața blocului unde locuia! Avea 39 de ani și nu era bolnav

0

Caz șocant petrecut, în această dimineață, în cartierul Trivale din Pitești, zona pieței. Un bărbat în vârstă de 39 de ani, care locuia într-unul din blocurile aflate în apropierea Școlii nr.12, a murit subit.

catena

Din spusele martorilor, se pare că acesta se afla chiar în fața imobilului în care stătea, când a simțit că i s-a făcut rău dintr-o dată. Se pare că a apucat să sune pe cineva din familie, rugând să cheme ambulanța. La sosirea echipajelor medicale, acesta abia mai respira. I s-au aplicat manevre de resuscitare însă bărbatul a intrat în stop cardio-respirator și nu s-a mai trezit.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei, mai ales că nu era cunoscut cu probleme medicale.
Polițiștii piteșteni au preluat cazul și au deschis un dosar de cercetare penală pentru a afla circumstanțele survenirii decesului.

catena