Acasă Acum Investiții importante pregătite la Bradu! Continuă dezvoltarea în 2026

Investiții importante pregătite la Bradu! Continuă dezvoltarea în 2026

0
Primăria comunei Bradu

Administrația din Bradu pregătește o nouă etapă de investiții, cu proiecte care vizează atât infrastructura rutieră și utilitățile, cât și siguranța, spațiile publice și componenta socială.

Programul de investiții publice a fost actualizat după ce Consiliul Local Bradu a aprobat, la propunerea primarului Dan Stroe, rectificarea bugetului local și utilizarea unui milion de lei din Fondul de rezervă al comunei. Hotărârea a fost adoptată în ședința din 30 iulie.

O parte importantă a proiectelor se îndreaptă către drumuri și infrastructura rutieră. Sunt prevăzute modernizarea străzii Medeleni, lucrări pe strada Geamăna, amenajarea canalului pluvial Valea Geamăna, modernizarea mai multor drumuri și străzi din comună, dar și a drumului perimetral din zona lacului Podeanca.

Pe listă se află și amenajarea de trotuare, realizarea unor rețele de canalizare pluvială, reparații cu mixtură asfaltică și pietruiri. Totodată, este prevăzută o stație de reîncărcare pentru microbuzul nepoluant al comunei.

Apă, canalizare și gaze în mai multe zone

Dezvoltarea rețelelor de utilități rămâne una dintre direcțiile importante ale administrației locale. Programul cuprinde extinderi ale rețelelor de apă și canalizare, extinderea rețelei de gaze naturale, precum și amenajări hidrotehnice. Este prevăzută și actualizarea Planului Urbanistic General al comunei.

De altfel, în această vară au fost aprobate separat investiții de peste 1,23 milioane de lei pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare pe străzile Trandafirului, Cireșului Lateral, Drumul Scoarței Lateral și Rotulești Lateral.

Primarul Dan Stroe a subliniat că investițiile în utilități și infrastructură sunt legate direct de condițiile oferite locuitorilor:

„Continuăm investițiile care îmbunătățesc condițiile de trai ale cetățenilor din Bradu. Introducerea canalizării pe strada Micșunelelor reprezintă un pas important pentru dezvoltarea acestei zone și pentru asigurarea unor servicii publice moderne.”

Investiții și pentru siguranță și proiecte sociale

Planurile administrației nu se limitează însă la asfalt și utilități. Continuă investițiile în spațiile de agrement și zonele verzi, dar și proiectul Centrului de zi de recuperare pentru copiii cu dizabilități, pentru care sunt prevăzute inclusiv lucrări de împrejmuire și dotări.

Și siguranța comunității intră în programul de investiții: administrația are în vedere dotarea dispeceratului Poliției Locale și achiziționarea unei autospeciale de pompieri. În paralel sunt prevăzute proiecte pentru digitalizarea și modernizarea administrației locale.

Prin toate aceste proiecte, Bradu continuă programul de dezvoltare început în ultimii ani, cu accent pe infrastructură, extinderea utilităților și servicii publice adaptate unei comune aflate în continuă dezvoltare.

catena