Noroi ca la balamuc pe o stradă din Moșoaia! Primarului Gentea nu i-a venit să creadă

0
drumul morii moșoaia

👁️ Vizualizări: 812

Dezastru pe Drumul Morii din Moșoaia, acolo unde are loc execuția proiectului de modernizare a infrastructurii de apă și canalizare, proiect ce este derulat de societatea Apă Canal 2000 SA din Pitești. Din cauza sesizărilor făcute de oameni, a fost necesară atât prezența primarului din Moșoaia, Adrian Frîntură, dar și a primarului din Pitești, Cristian Gentea. Astăzi au fost la fața locului, alături de directorul societății Apă Canal, iar imaginea a fost deplorabilă.

moșoaia

Fără cizme de cauciuc nu se poate merge! Edilul Piteștiului a rămas fără cuvinte când a văzut cum arată drumul de acces la cele 100 de gospodării din zonă.
Cum s-a ajuns în această situație? Din cauza constructorului care lucrează la proiectul de modernizare a infrastructurii de apă și canalizare. După spusele primarului Gentea, acesta a fost indolent, a dat drumul la apă când nu trebuia, plus vremea ploioasă și ninsorile au dus la rezultatul actual. Ce va urma? Tot edilul din Pitești a spus că respectivul constructor va trebui să curețe drumul și să îl acopere cu pietriș.

moșoaia

”Din cauza unui constructor indolent, 100 de gospodării au accesul în condiții mizerabile în Moșoaia, pe Drumul Morii, acolo unde societatea noastră, Apă Canal 2000, derulează proiectul de modernizare a infrastructurii de apă și canalizare.
Am fost din nou la fața locului.
Cetățenii au dreptate: sunt conștienți de beneficiile unei asemenea investiții pe strada lor, dar sunt revoltați de neseriozitatea firmei contractate pentru lucrări.
Vom supraveghea atent ceea ce se întâmplă la Moșoaia și vom penaliza orice greșeală sau întârziere!”, a declarat Cristian Gentea.

catena