Noua grădiniță din Prundu, gata pentru anul școlar 2025 – 2026

0

”Din această toamnă, 120 de copii din cartierul Prundu și zonele învecinate vor avea parte de condiții moderne, într-o nouă grădiniță cu program prelungit, construită în cadrul Școlii Gimnaziale „Mircea Eliade”. Grădinița este realizată cu fonduri CNI, iar lucrările sunt aproape gata”, a anunțat astăzi primarul Cristian Gentea, în urma unei vizite făcută la noua unitate educațională.

catena

Având în vedere că se preconizează ca lucrarea să fie gata în întregime, la începutul lunii iunie, mobilierul pentru prichindei a fost deja adus. În interior mai este nevoie doar de finisări, iar apoi de crearea unei atmosfere de poveste pentru ca micuții să se simtă în largul lor.

 

catena