👁️ Vizualizări: 467
Forța Dreptei Argeș vine vijelios, din spate, la alegerile parlamentare, cu o listă de candidați plină de nume sonore, cu care speră să rupă mii de voturi și să atingă apogeul. Printre aceștia se numără Marian Anca – consilier local la Vedea (cunoscut în comună ca omul cu livada de pruni), pensionara Gherghina Șutan (sau doamna care coase goblene), directorul de vânzări Radu Amarinei (care nu mai are nevoie de prezentări) și consilierul local de la Miroși – nea Emil Crîșmac (renumit în zonă pentru recolta de păpușoi de anul acesta). Toți acești oameni, pe lângă ceilalți candidați, vin cu un suflu tânăr și puternic, cu aspirații mari la Senat și Camera Deputaților. Au dăruire pentru că sunt în permanență încurajați de ”șefu” (cum le place lor să spună) Adrian Miuțescu – creierul și vocea dintotdeauna auzită a organizației argeșene Forța Dreptei. Ce să mai la deal, la vale, este cea mai reușită listă de candidați pe care puteau să o facă vreodată Miuțescu și cu Soare, cei doi simțind mirosul succesului încă de ieri, de când au depus listele la BEJ.
P.S. Fie vorba între noi, Adrian Miuțescu se roagă să iasă măcar el deputat, acesta fiind și motivul pentru care s-a pus în capul listei la Camera Deputaților, așezându-l sub el pe președintele filialei argeșene, Emanuel Soare.
Iată lista candidaților de la Forța Dreptei (Argeș)
Senat:
1. Cristinel-Reliu Ion – general de flotilă aeriană, în rezervă;
2. Marian Anca- inginer, consilier local Vedea;
3. Ion Predescu- publicist;
4. Ionela Petre- antreprenor;
5. Gherghina Șutan- pensionar;
6. Haloiu Alin – inginer.
Camera Deputaților:
1. Adrian Miuțescu- deputat, vicepreședinte FD;
2. Emanuel Soare- consilier județean, președinte FD Argeș;
3. Flavius Baibarac- consilier local Moșoaia;
4. Ionel State- consilier local Câmpulung;
5. Marian Drăgan- jurist;
6. Nicolae Baciu- antreprenor;
7. Cătălin Moraru- avocat;
8. Andreea Zabari- inginer;
9. Radu Amarinei- director vânzări;
10. Emil Crîșmac- consilier local Miroși;
11. Corneliu Zeana- medic;
12. Viorel Crăciuneanu- economist.












