Industria turismului din Dubai încearcă să facă față unei perioade dificile, după ce tot mai mulți turiști au început să evite vacanțele în zonă din cauza conflictelor din Orientul Mijlociu. În lipsă de clienți, proprietarii de hoteluri au decis să devină extrem de… creativi.
Astfel, mai multe unități hoteliere au lansat pachete promoționale fără precedent. Pe lângă reducerile obișnuite, turiștii sunt încurajați să plece acasă cu diverse „suveniruri” din hotel.
„Dacă stați minimum trei nopți, puteți lua fără probleme prosoapele din baie. La cinci nopți se adaugă și săpunurile, iar la o săptămână se discută și despre halate”, explică un manager hotelier, care recunoaște că oferta a fost gândită „pentru a crea o experiență memorabilă”.
Pentru turiștii mai ambițioși există și pachete premium. La acestea, vizitatorii pot pleca acasă cu obiecte mai consistente din restaurant, precum farfurii, tacâmuri sau chiar câte o ceașcă de cafea „ca amintire”.
„Nu vrem să se simtă nimeni limitat. Dacă pleacă mulțumiți, pot lua și două farfurii”, a adăugat managerul.
Dar adevărata atracție a sezonului nu este în hotel, ci în aer. După clasicele safariuri în deșert și plimbările cu cămila, turiștii sunt invitați acum să încerce cea mai nouă experiență: plimbarea cu drona.
„În ultimul timp au apărut foarte multe drone prin zonă, așa că am zis să profităm. Dacă tot zboară pe aici, de ce să nu le transformăm într-o atracție turistică?”, spune ghidul unei agenții locale, care susține că experiența este „la fel de populară ca plimbarea cu cămila, doar că mai rapidă”.
În ciuda ofertelor generoase, hotelierii recunosc că turiștii încă sunt prudenți. „Dar suntem optimiști”, spune unul dintre ei. „Dacă mai scădem puțin prețurile și mai lăsăm oamenii să plece și cu câte o veioză din cameră, sigur se întorc.”
Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare.













