Percheziții la Dobrești! S-au confiscat pistoale și muniție

0

👁️ Vizualizări: 117

În ziua de 17 decembrie a.c., polițiștii argeșeni au efectuat o precheziție la locuința unui bărbat din comuna Dobrești, într-un dosar deschis pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. În urma verificărilor, polițiștii au descoperit o armă tip revolver, o armă tip pistol neletal supus autorizării, componente ale unei arme de vânătoare, dar și mai multe elemente de muniție, toate obiectele fiind confiscate.
Totodată, având în vedere că la aceeași adresă locuiește și o altă persoană care are calitatea de deținător legal al unei arme de vânătoare, respectiv rudă a persoanei bănuite, polițiștii specializați au efectuat un control al condițiilor de deținere a armei. Cu această ocazie a rezultat că persoana nu respecta condițiile legale de păstrare a armei și a muniției aferente, astfel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate, aspect ce constituie abatere de natură contravențională.

catena

La percheziții au participat polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, polițiștii din Topoloveni, luptători SAS și specialiștilor criminaliști.

catena