Tot mai mulți șoferi inconștienți ajung să pună în pericol viețile celorlalți participanți la trafic, urcându-se la volan sub influența drogurilor sau a alcoolului. Numai în ultimele zile, polițiștii din Pitești au depistat mai mulți conducători auto aflați în astfel de situații grave.
La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii Biroului Rutier Pitești au prins doi șoferi care au avut rezultate pozitive la testările DrugTest, rezultatele fiind confirmate ulterior prin analizele de laborator efectuate în termenul legal de 72 de ore.
Primul caz a fost înregistrat în 15 mai, când un tânăr de 22 de ani din Pitești a fost oprit pe Calea Câmpulung. Polițiștii au observat indicii privind un posibil consum de substanțe psihoactive, iar testarea cu aparatul DrugTest a indicat prezența unei substanțe interzise.

Cu doar două zile înainte, pe 13 mai, un alt șofer, în vârstă de 34 de ani, din comuna Căldăraru, a fost depistat pe bulevardul I.C. Brătianu din Pitești conducând sub influența substanțelor psihoactive.
În ambele situații, conducătorii auto au fost transportați la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar rezultatele analizelor au confirmat prezența drogurilor în organism. Pe numele celor doi au fost deschise dosare penale pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive, iar permisele de conducere le-au fost retrase.
Și alcoolul continuă să facă victime potențiale pe șosele. În dimineața zilei de 18 mai, în jurul orei 07:00, polițiștii Secției 3 Pitești au oprit un tânăr de 26 de ani care conducea pe strada Nicolae Dobrin. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare peste limita penală de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului. Permisul acestuia a fost suspendat fără drept de circulație.
Polițiștii atrag atenția că astfel de comportamente pot avea consecințe tragice și anunță că acțiunile de control în trafic vor continua și în perioada următoare.












