Piteștiul devine, în aceste zile, un punct de întâlnire pentru artiști plastici din România și din străinătate. Cea de-a XI-a ediție a Taberei Internaționale de Creație Plastică – Pictură, Grafică PITART a fost deschisă oficial marți, 25 august, la Primăria Municipiului Pitești.

Desfășurată în perioada 24–31 august 2026, ediția din acest an reunește 17 artiști plastici consacrați, printre care Ștefan Pelmuș, Bogdan Pelmuș, Magdalena Pelmuș, Eusebiu Josan, Georgiana Manea, Cristian Sima, Marilena Măntescu Isac, Marcel Lupșe, Andrei Ciubotaru, Vasile Rață, Dumitru Macovei, Costin Brăteanu, Ramona Slug, Ruxandra Socaciu și Aurel Gârjoabă. Participă, de asemenea, Geafar Dia din Irak și Barna Holló din Ungaria.
Fiecare artist va realiza în cadrul taberei două lucrări originale, care vor intra ulterior în patrimoniul organizatorilor.

Vernisaj PITART, pe 29 august
În zilele următoare sunt programate sesiuni de creație și vizite de documentare. Atelierul de lucru va fi organizat în incinta Mănăstirii Curtea de Argeș, iar artiștii vor vizita și Muzeul Golești și Barajul Vidraru.
Unul dintre cele mai importante momente ale PITART 2026 va avea loc sâmbătă, 29 august, de la ora 17:00, când este programat vernisajul expoziției la Galeria de Artă Ilfoveanu&Badea din Pitești.
Evenimentul este organizat de Primăria Pitești, prin Centrul Cultural Pitești, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Pitești, Fundația Culturală Ilfoveanu&Badea și Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.











