În ziua de 19 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de punere în circulație a unui autovehicul neînmatriculat, conducerea sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 05 martie a.c., în jurul orei 19:00, un bărbat de 38 de ani, din Pitești, ar fi condus un ATV pe strada Turcești, iar într-o curbă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnând-se. În urma evenimentului, atât bărbatul în cauză, cât și pasagerul care de afla pe același mijloc de transport, respectiv fiul minor, de 7 ani, au suferit leziuni, iar bărbatul a părăsit locul producerii evenimentului rutier înainte de sosirea la fața locului a polițiștilor, fiind depistat ulterior, la domiciliu.
Din verificările efectuate a rezultat că ATV-ul nu era înmatriculat sau înregistrat în circulație. De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea prin analize de specialitate a îndeplinirii condiției de răspundere penală.
În urma analizelor a rezultat că bărbatul avea o alcoolemiei mai mare decât limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge. Astfel, în ziua de 19 martie, după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 38 de ani, din Pitești, a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.