Primăria Municipiului Pitești, în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România, organizează un concurs internațional în vederea contractării celei mai bune soluții pentru amenajarea zonei pietonale a centrului, urmărind trei direcții principale:
– să consolideze identitatea locală, prin valorificarea istoriei și a culturii orașului;
– să potențeze atractivitatea zonei centrale, în acord cu nevoile comunității;
– să genereze o îmbunătățire a calității mediului construit, prin intervenții sustenabile de arhitectură, design urban și arhitectură a peisajului.
În vederea unei mai bune fundamentări a temei de proiectare care va sta la baza viitorului concurs de soluții, organizatorii au inițiat un amplu proces de consultare publică, prevăzut a se încheia cu dezbaterea publică generală din 15 iulie 2026, ora 10:00, în sala de consiliu a Primăriei Pitești, la care sunt invitați să participe toți cetățenii interesați.
Dezbaterea va avea următoarele obiective:
1) Explicarea demersului de reabilitare a Centrului Civic și prezentarea mecanismului unui concurs internațional de soluții;
2) Informarea participanților la dezbatere cu privire la principalele direcții și principii care vor sta la baza elaborării temei de proiectare;
3) Prezentarea sintezei parțiale a rezultatelor etapelor anterioare de consultare publică;
4) Colectarea observațiilor și a propunerilor participanților cu privire la direcțiile temei de proiectare.

Sursa foto: Zig Zag prin România












