Lucrările de renovare energetică la școlile ”Ion Pillat” și ”Marin Preda” din Pitești, sunt în plină desfășurare și se află sub atenta supraveghere a primarului Gentea. Se lucrează de zor pentru ca la începutul noului an școlar 2025 – 2026, elevii să învețe în școli schimbate radical din toate punctele de vedere.

”Am fost pe teren, la două școli importante din Pitești: „Ion Pillat” și „Marin Preda”, unde se lucrează intens la renovarea energetică finanțată prin PNRR.
Peste 100 de muncitori erau la lucru, în ciuda caniculei!
Constructorul face toate eforturile pentru ca, până la începutul anului școlar, să ne predea clădirile complet modernizate.
Noile condiții vor face diferența: termoizolație, panouri solare termice și fotovoltaice, instalații de încălzire, climatizare, iluminat, tâmplărie nouă și finisaje de calitate – totul pentru confortul și siguranța copiilor noștri”, a declarat primarul Cristian Gentea.












