Pitești – Mormane de gunoi în fața blocului

0
gunoi

În urma unei sesizări preluată din mediul online privind un teren neîngrijit situat în cartierul Tudor Vladimirescu, care prezenta risc de insalubritate pentru locatarii din zonă, polițiștii locali din Pitești s-au deplasat de urgență la fața locului.
Aspectele sesizate s-au confirmat, terenul fiind într-o stare avansată de degradare, motiv pentru care s-a trecut la identificarea proprietarilor.
Ulterior, aceștia au fost somați să salubrizeze zona, sub sancțiunea unei amenzi de până la 2.000 de lei. Proprietarii s-au conformat relativ repede, iar în prezent terenul nu mai reprezintă un focar de infecție sau un pericol pentru sănătatea publică.

catena2

gunoi

Tot în cartierul Tudor Vladimirescu, polițiștii din cadrul Serviciului Control – Disciplina în Construcții au identificat o construcție realizată fără autorizația de construire necesară, încălcând prevederile legale. Sancțiunile pentru astfel de abateri sunt aspre, amenzile fiind cuprinse între 1.000 și 100.000 de lei, în funcție de gravitatea faptei.
Poliția Locală Pitești anunță că situațile relatate mai sus vor fi atent monitorizate.

catena