Pitești – Poveste de dragoste cu amenințări și cauciucuri tăiate

0

👁️ Vizualizări: 125

În noaptea de 28 spre 29 mai a.c., polițiștii Secției 4 Pitești au fost
sesizați de o femeie, despre faptul că fostul concubin i-ar fi înțepat anvelopele autoturismului care se afla parcat în apropierea locuinței. Ca urmare a cercetărilor, a rezultat că aspectele se confirmă, totodată stabilindu-se că bărbatul i-ar fi adresat acesteia amenințări în seara aceleiași zile. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și distrugere.
Conform procedurii specifice cazurilor de violență domestică, situația a fost evaluată în vederea emiterii unui ordin de protecție de către polițiști, însă victima s-a opus.
Cercetările au fost continuate, iar în ziua de 30 mai a.c., bărbatul în cauză, de 35 de ani, din Pitești, a fost condus la sediul poliției, în baza unui mandat de aducere. După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. În ziua următoare, față de bărbat a fost dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar.