Pitești – Prins beat la volan printre blocurile din Trivale! Mai avea puțin și ajungea acasă…

0

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din municipiul Pitești, este cercetat penal după ce a fost depistat de polițiști conducând sub influența alcoolului.

catena

Incidentul a avut loc în data de 27 iulie, când polițiștii de ordine publică din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Eugen Lovinescu. În urma verificărilor, oamenii legii au avut suspiciuni că șoferul consumase băuturi alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, prag de la care fapta intră în sfera penală. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, iar polițiștii i-au eliberat o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere fără drept de circulație.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta și dispunerea măsurilor legale.

catena