Surpriză de proporții pentru piteștenii iubitori de baschet, dar și de mișcare, oferită de Primăria Pitești! Mâine, în Piața Primăriei, va fi amplasat un teren olimpic de baschet 3×3, cu o suprafață de 225 mp, accesibil non-stop, pe tot parcursul anului. Prin această ”mișcare”, Piteștiul devine parte din proiectul „Urban Sport – Baschet până la miezul nopții”. Amplasarea terenului se va face în prezența reprezentantului Federaţiei Române de Baschet.













