Jessy este un Labrador (femelă), în vârstă de 9 ani, care are o poveste deosebită și care merită publicată. Cățelușa a fost pierdută de stăpâni în urmă cu două luni, în Pitești. Oamenii au fost diserați, postând tot timpul anunțuri despre ea pe conturile de profil, menționând de fiecare dată că oferă recompensă. Jessy este o cățelușă iubită, sterilizată și microcipată, foarte blândă și jucăușă. Dar în urmă cu două luni parcă dispăruse efectiv de pe fața pământului. Iubitorii de animale din Pitești și nu numai, s-au implicat în găsirea ei, distribuind la rândul lor mesajul proprietarilor care, timp de două luni a fost reîmprospătat cu regularitate. Chiar dacă a trecut atât de mult timp, când speranțele oricărui proprietar scad din ce în ce mai mult, stăpânii lui Jessy nu au renunțat. Ieri, cățelușa s-a întors acasă. A apărut pur și simplu în centrul Piteștiului și a mers la ușa unei farmacii. Angajatele de aici au făcut publică apariția cățelușei, dar până să vină stăpânii, ea plecase. După un timp, a reapărut în preajma farmaciei, iar o rudă a proprietarilor a văzut-o! A reținut-o până ce stăpânii au ajuns într-un suflet, ca să o aducă acasă. Jessy arăta bine, nu părea înfometată sau însetată, semn că avusese cineva grijă de ea în cele două luni. Cineva care nu se știe ce a vrut să facă cu ea, dar care a ținut-o legată cu lanțul care îi lăsase urme la gât. Dar asta nu a mai contat… important este că Jessy s-a întors acasă teafără, după două luni de zile.












