👁️ Vizualizări: 235
Datorită faptului că administrația locală a finalizat extinderile la rețeaua de canalizare pe străzile Dispensar Veterinar, Mocirlă și ulița Damu, pe aceste tronsoane au început lucrările de modernizare a infrastructurii rutiere, respectiv asfaltarea. Lucrările fac parte din proiectul amplu de modernizare a drumurilor, implementat la Albeștii de Argeș cu fonduri guvernamentale, prin Programul „Anghel Saligny”.
Totodată, demersurile privind înființarea unui parc fotovoltaic ce va acoperi aproape tot consumul de curent electric la nivelul instituțiilor publice și iluminatului stradal, au avansat. ”S-au clarificat toate solicitările primite și, în momentul de față, avem documentațiile complete. Urmează semnarea contractului de finanțare și apoi vom putea demara procedurile de achiziție pentru implementarea investiției. Parcul fotovoltaic va fi amenajat în zona islazului Ungureni, pe o suprafață de 3300 mp. Terenul este cadastrat și scos din circuitul agricol”, a declarat primarul Gabriel Popa.
Și în ceea ce privește proiectul privind modernizarea platformelor de colectare a gunoiului de grajd, lucrările sunt avansate. ”Am început deja să primim dotările – un buldoexcavator și, în curând, vor sosi și celelalte utilaje achiziționate conform proiectului. Urmează realizarea celor 47 de platforme individuale” a spus Cristi Ștefan, reprezentantul departamentului Achiziții publice din cadrul Primăriei Albeștii de Argeș.
Tot în această perioadă conducerea Primăriei a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru realizarea pistelor de bicicletă în localitate. Lungimea pistelor este de 2 km, pe axul central al localității. Investiția este realizată cu fonduri europene, prin PNRR.














