Primăria Bogați explică situația drumului județean 702C: ”Lucrările sunt programate după 15 iulie”

0

Administrația locală din comuna Bogați a transmis un mesaj către cetățeni pentru a clarifica situația Drumului Județean 702C, în contextul numeroaselor sesizări privind starea carosabilului.

catena

Reprezentanții Primăriei precizează că, deși nemulțumirile oamenilor sunt pe deplin justificate, instituția nu poate interveni direct asupra acestui drum, întrucât DJ 702C se află în administrarea Consiliului Județean Argeș, singura autoritate care poate executa lucrări de reparații.

Potrivit administrației locale, primarul Ion Gîrleanu a făcut în repetate rânduri demersuri către Consiliul Județean Argeș, de multe ori împreună cu primarul comunei Leordeni, Ibric Cătălin, solicitând intervenția de urgență pentru remedierea degradărilor existente.

În urma acestor solicitări, răspunsul primit din partea Consiliului Județean a fost că lucrările pe DJ 702C sunt programate să înceapă după data de 15 iulie 2026, întrucât utilajele sunt implicate în prezent la alte drumuri județene considerate mai afectate.

Administrația locală mai arată că primarul și-a exprimat disponibilitatea de a repara gropile în regie proprie, însă acest lucru nu este permis de legislația în vigoare.

„Intenția domnului primar a fost de a reabilita gropile în regim propriu, însă ni s-a adus la cunoștință că nu este permisă intervenția asupra unui drum județean decât de către proprietarul acestuia, respectiv Consiliul Județean Argeș”, au transmis reprezentanții Primăriei Bogați.

 

catena