Primăria Timișoara a lansat un asistent virtual bazat pe inteligență artificială, Timi, care oferă informații 24 de ore din 24. Informațiile și serviciile publice sunt acum mult mai ușor accesibile, fără timp pierdut cu documente stufoase sau meniuri complicate. Timi comunică în orice limbă și include și un sistem de adresare a întrebărilor și ascultare a răspunsurilor în format audio. În plus, poate face programări online în timp real, iar sesizările timișorenilor sunt preluate și trimise direct către departamentele responsabile, pentru rezolvarea rapidă a acestora.
Primarul Dominic Fritz: „Am gândit toate serviciile digitale cu o întrebare simplă în minte: cum ajunge cetățeanul cât mai ușor la ceea ce are nevoie? Informația trebuie să fie ușor de găsit, nu ascunsă la capătul unui labirint birocratic. Asistentul virtual lansat acum îți spune clar ce ai de făcut, dacă vrei să construiești o casă în Timișoara sau dacă ți-ai pierdut buletinul, de exemplu.”











