👁️ Vizualizări: 928
Cosmin Ștefan, primarul comunei Hârtiești, ne-a contactat pentru a aduce lămuriri legate de amenzile aplicate pentru maltratarea cailor în cadrul târgului desfășurat la finalul săptămânii trecute. Edilul spune că au existat mici incidente generate de persoane care au venit dintr-un județ învecinat, ca să își vândă caii, dar că nu s-a ajuns la situații extreme: ”Au fost câțiva din Dâmbovița care au încercat să își maltrateze caii, dar au fost opriți la timp de jandarmi. Noi avem un târg liniștit și lipsit de agresiuni împotriva animalelor. Este un târg frumos, cu exemplare deosebite de cai”, a precizat primarul Cosmin Ștefan.












