Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a participat astăzi, 30 martie 2026, la Adunarea Generală a Asociația Municipiilor din România, desfășurată la București.
Evenimentul a reunit primarii municipiilor din întreaga țară, alături de reprezentanți ai administrației centrale, fiind un important cadru de dialog privind dezvoltarea comunităților urbane.
În cadrul întâlnirii, edilul Piteștiului a participat la dezbateri privind continuarea și lansarea de noi investiții publice locale, dezvoltarea durabilă a municipiilor, consolidarea colaborării dintre administrațiile locale și autoritățile centrale.
Lucrările au fost deschise de președintele AMR, Lia-Olguța Vasilescu, care a subliniat importanța cooperării instituționale pentru susținerea proiectelor locale.

La reuniune au participat și oficiali de rang înalt, printre care:
– Attila-Zoltán Cseke
– Dragoș-Nicolae Pîslaru
Aceștia au discutat cu primarii despre provocările bugetare din 2026 și despre soluțiile pentru menținerea ritmului investițiilor. În cadrul Adunării Generale au fost aprobate actualizarea componenței Comitetului Director al AMR, raportul execuției bugetare pentru anul 2025.













