Primarul Gentea a verificat personal dacă este căldură în autobuze

0

Azi dimineață s-a urcat pur și simplu în autobuz, la prima oră, așa cum fac toți piteștenii care se îndreaptă spre seviciu. A vrut să afle personal dacă sesizările unor cetățeni cu privire la faptul că este frig în autobuzele Publitrans, se confirmă. Primul mijloc de transport cu care primarul Cristian Gentea a mers, a fost unul mai vechi, marca Solaris. Nu a simțit că este frig, iar călătorii prezenți nu s-au plâns de asta.

catena

gentea în autobuz

Din stația unde a coborât, primarul s-a urcat într-un autobuz electric despre care unii piteșteni zic că ”nu prea bagă căldură” așa cum trebuie. Într-adevăr, edilul a constatat o mică diferență de temperatură față de autobuzul Solaris, însă nu într-atât încât să fie frig. Nici aici călătorii nu s-au plâns că ar îngheța în timpul călătoriei… Da, sistemele de încălzire diferă de la Solaris la autobuzul electric, dar confortul este asigurat piteștenilor, în mijloacele de transport în comun, mai ales că s-a investit foarte mult în acest segment.
În concluzie, primarul Gentea a aflat că piteștenii nu degeră în autobuze, că se călătorește în condiții bune, iar că sesizările primite de la unii și de la alții nu prea se confirmă.

gentea în autobuz

”Dimineață, la prima oră, am vrut să mă conving: este frig în noile autobuze, așa cum au semnalat câțiva cetățeni?
Pentru că am investit mult în transportul public în 2025, m-am urcat pe mai multe trasee.
Mă bucur, însă… se pare că unii piteșteni sunt doar cârcotași”, a spus primarul.

catena