Un incident petrecut la Slobozia, unde o angajată de la o Căsuță de tip Familial a spus că este rudă cu ministrul Muncii ca să scape de eventuale sancțiuni în timpul unui control, a determinat-o pe Simona Bucura Oprescu să facă o declarație publică rapidă și fermă:
”Înțeleg că, în timpul unui control al inspectorilor Consiliului de Monitorizare, o angajată de la Căsuța de tip Familial „Alexandra” din Slobozia a afirmat că ar fi verișoara mea, probabil încercând să impresioneze inspectorii.
Doamna în cauză nu este verișoara mea!
Mai mult, vreau să fie clar! Niciodată nu am cerut și nu voi cere inspectorilor sau oricăror angajați ai instituțiilor cu atribuții de monitorizare și control să facă altceva decât să respecte legea!
Repet! Nu permit nimănui să se folosească de numele meu!!!
Notă, pentru o bună înțelegere a situației: Consiliul de Monitorizare este o autoritate autonomă sub control parlamentar, iar conducerea este numită de Senatul României și nu de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale!”