România a făcut un nou pas în consolidarea reformelor din sănătate, prin semnarea Acordului de Colaborare Bienal 2026–2027 între Ministerul Sănătății și Organizația Mondială a Sănătății – Biroul Regional pentru Europa. Documentul a fost semnat la Nicosia de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, alături de dr. Hans Henri P. Kluge, director regional pentru Europa al OMS.
Unul dintre obiectivele centrale ale acordului este reducerea mortalității evitabile – un indicator esențial al performanței unui sistem de sănătate.
Moartea evitabilă se referă la decesele care ar putea fi prevenite prin:
– prevenție eficientă (vaccinare, screening, controlul factorilor de risc),
– diagnostic precoce,

– tratament corect și la timp,
– acces echitabil la servicii medicale de calitate.
În România, o parte importantă a deceselor provocate de boli cardiovasculare, oncologice sau transmisibile sunt considerate evitabile dacă intervenția medicală este realizată la timp. Reducerea acestui indicator înseamnă, concret, mai puține vieți pierdute din cauze care pot fi prevenite sau tratate.
Sprijin pentru asistența medicală primară și screening
Acordul 2026–2027 este construit pe prioritățile asumate prin Strategia Națională de Sănătate 2023–2030 și oferă României sprijin tehnic și expertiză internațională pentru reformele în curs.
Printre avantajele concrete se numără:
– consolidarea asistenței medicale primare, astfel încât medicul de familie să devină un pilon real al prevenției;
– dezvoltarea programelor de screening pentru depistare precoce;
– intervenții mai eficiente în domeniul bolilor cardiovasculare, oncologice și transmisibile.
În termeni practici, acest lucru înseamnă diagnostic mai timpuriu, tratament mai rapid și o presiune redusă asupra spitalelor, care vor putea gestiona mai bine cazurile grave.
Un alt obiectiv major este reducerea inegalităților dintre mediul urban și rural, unde accesul la servicii medicale este încă deficitar.












