Ropote de aplauze la debutul celei de a III-a ediții a festivalului de Teatru ”Liviu Ciulei”

0
286

În primul weekend al lunii noiembrie a debutat cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional de Teatru „Liviu Ciulei”. Evenimentul este organizat de Teatrul „Alexandru Davila”, cu sprijinul Consiliului Județean Argeș, iar spectacolele sunt programate în fiecare
sâmbătă și duminică până la 1 decembrie inclusiv.
Festivalul s-a deschis cu premiera ”Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni, în regia lui Bogdan Cioabă. Spectacolul s-a jucat cu casa închisă, iar actorii au fost răsplătiți de public cu ropote de aplauze.
În a doua seară a festivalului, pe scenă a urcat Teatrul „Szigligeti” din Szolnok, Ungaria, care a prezentat publicului spectacolul Zeul Măcelului de Yasmina Reza, în regia lui Sorin Militaru.
Programul acestui Noiembrie Teatral va continua cu spectacole susținute de teatre din Franța, Republica Moldova și România (București, Brăila, Brașov, Bacău, Buzău, Pitești), dar include și producții din stagiunea actuală a teatrului piteștean ce se vor juca în deplasare, în mai multe localități din Argeș.
Anul acesta, direct din Festivalul Național de Teatru 2024, pe scena Teatrului Davila vin două spectacole bine primite de public și critica de specialitate: Falsa Servitoare, regia Alexandru Mâzgăreanu, și Amintiri din copilărie, în regia lui Dan Tudor.
Tema „Storytellers” aduce în atenția publicului atât texte clasice, cât și piese contemporane de succes. Această diversitate creează un echilibru între tradiție și inovație, reflectând modul în care povestirile pot evolua odată cu timpul.
Curatorul Claudiu Groza, un teatrolog cu o experiență bogată în lumea teatrului românesc, a realizat selecția astfel încât să răspundă gusturilor diverse ale publicului.
Printre regizorii prezenți se numără figuri marcante precum Victor Ioan Frunză, Vlad Massaci, Sorin Militaru, Dan Tudor, managerul Teatrului Davila, alături de regizori tineri și inovatori ca Horia Suru și Alex Mâzgăreanu. Fiecare regizor aduce o perspectivă unică asupra actului de a povesti. Publicul va beneficia, grație Festivalului Internațional de Teatru „Liviu Ciulei”, de ocazia rară de a vedea, pe scena teatrului de acasă, producții artistice excepționale.
Biletele se pot achiziționa de la Agenția Teatrală sau accesând
https://www.teatruldavila.ro/festivalul-liviu-ciulei/ și https://www.mystage.ro/#/fitlc-44

 

 


There is no ads to display, Please add some

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.