👁️ Vizualizări: 150
Veste tristă pentru mediul de afaceri din Câmpulung și pentru lumea fotbalului local! Discret, așa cum a trăit și și-a condus afacerile, ne-a părăsit Nicolae Toma, în vârstă de 73 de ani, omul de afaceri cu peste 600 de angajați în firmele pe care le-a condus, TWO MAR BUSINESS SRL și TIN TOMA SRL!
S-a implicat, de asemenea, în activitatea fotbalistică locală, astfel că în sezonul 2008-2009 echipa pe care a patronat-o, CS Muscelul Câmpulung, a evoluat cu succes în Liga 3 și a fost aproape de promovare. Trupul neînsuflețit a fost depus la casa părintească din comuna natală, Mioarele, iar slujba de înmormântare va avea loc astăzi, începând cu ora 11.00 la Biserica din satul Mățău, comuna Mioarele.
Sursa: FB MuscelTv Campulung














