Reprezentanții societății Servicii Generale Mioveni au participat ieri, la o nouă acțiune de ecologizare a zonelor verzi din oraș. Activitatea de voluntariat a fost organizată de Primăria Mioveni, în parteneriat cu unitățile de învățământ și alți colaboratori locali. S-au strâns zeci de kilograme de gunoaie, atât de pe marginea drumurilor, cât și din zonele verzi.
”Societatea noastră este puternic implicată în îmbunătățirea continuă a performanței de mediu prin activități de prevenire, gestiunea deșeurilor și substanțelor periculoase, instruiri de conștientizare și îmbunătățiri ale activității de protecția mediului la loc de muncă.
Protejarea mediului nu este doar o obligație, ci o responsabilitate morală a fiecăruia dintre noi, atât la locul de muncă, dar și în viața de zi cu zi. Prin asemenea activități ne asumăm această reponsabilitate nu numai față de noi, ci și față de cetățenii acestei comunități și față de generațiile viitoare”, a punctat directorul general Sorin Dinu.












