Un tânăr de 25 de ani din Pitești a ajuns în arest preventiv după ce, potrivit anchetatorilor, ar fi șantajat doi tineri prin intermediul unei rețele de socializare chiar în perioada în care se afla în arest la domiciliu.
Polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești au stabilit că acesta ar fi exercitat presiuni psihice asupra unui tânăr de 19 ani și a unui minor de 17 ani, solicitându-le sume de bani cuprinse între 300 și 700 de lei. În plus, oamenii legii au constatat că bărbatul ar fi încălcat și obligația de a nu părăsi domiciliul, impusă de instanță într-un alt dosar penal, după ce ar fi ieșit din locuință pentru a se întâlni cu o persoană.
Pe 3 iunie, tânărul a fost ridicat de polițiști și reținut pentru 24 de ore, iar o zi mai târziu Judecătoria Pitești a dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea întregii activități infracționale.













