Scandal la Budeasa, în plină stradă! A blocat drumul cu mașina și apoi a sărit la bătaie

0
Vizitatori:4296

O întâmplare mai puțin obișnuită s-a petrecut ieri, pe raza comunei Budeasa. Un bărbat de 28 de ani, din localitate, care conducea o autoutilitară, a oprit mașina din mers, poziționând-o perpendicular pe axul drumului. Apoi a pus mâna pe o bâtă, a coborât și s-a îndreptat glonț către mașina care mersese în spatele autoutilitarei. Pe fondul unui conflict mai vechi, a început să îl înjure pe șoferul mașinii, să îl amenințe, după care și-a aruncat bâta spre autoturismul acestuia. Speriat, acesta din urmă a chemat Poliția, echipajul sosit la fața locului reținându-l pe agresor. După ce i-au fost luate declarații, bărbatul violent a fost reținut pentru 24 de ore, iar totodată pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice, tulburarea ordinii și liniștii publice și amenințare.