Acasă Acum Scandal pe jardinierele din fața Primăriei Ștefănești: oamenii cer să fie luate...

Scandal pe jardinierele din fața Primăriei Ștefănești: oamenii cer să fie luate de acolo

0
Primăria Ștefănești

Mai mulți locuitori din Ștefănești reclamă faptul că jardinierele din ciment, amplasate în fața primăriei, reduc vizibilitatea șoferilor și, uneori, chiar a pietonilor, favorizând astfel producerea accidentelor. De altfel, sunt mulți șoferi neulțumiți de acest aspect, în special cei care trebuie să vireze de pe strada Oțelești ca să iasă la Drumul Național. La începutul acestui an, chiar a fost depusă o sesizare la Primăria Ștefănești, în acest sens, pentru luarea unor măsuri concrete, fiind subliniat faptul că jardinierele cu pricina obturează și reduc vizibilitatea auto, punând astfel în pericol siguranța cetățenilor.
Acuma, conform legislației privind construcțiile și panourile publicitare amplasate pe marginea drumurilor, aceste jardiniere intră la categoria ”obstacole fixe” pentru că: pot afecta vizibilitatea, siguranța circulației și pot pune în pericol participanții la trafic. Drept urmare, amplasarea lor necesită obținerea mai multor avize, mai ales că sunt așezate pe domeniul public.
Ce a răspuns Primăria Ștefănești la sesizarea cu pricina, în frunte cu arhitectul orașului?
Că ”… în cadrul instituției s-a dispus analizarea, verificarea condițiilor și modalităților care trebuie îndeplinite pentru respectarea normelor referitoare la siguranța circulației, vizibilitatea indicatoarelor și prevenirea obstacolelor” conform legislației.
Adică, înainte de amplasarea acestor jardiniere, care sunt acolo de ceva timp, nu s-a făcut această analiză?
Păi în acest context întrebăm și noi dacă Primăria Ștefănești a obținut avizele necesare pentru punerea jardinierelor betonate pe marginea Drumului Național, care trebuie luate de la administratorul drumului și de la CNAIR?

catena