Inspectoratul de Poliție Județean Argeș anunță o modificare importantă pentru șoferii care doresc să beneficieze de reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere.
Începând cu 1 iulie 2026, activitatea de verificare a cunoașterii regulilor de circulație nu se va mai desfășura la sediul Serviciului Rutier al IPJ Argeș, ci va fi organizată exclusiv la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Argeș (SPCRPCIV Argeș).
Noua locație este în municipiul Pitești, Bulevardul Republicii, bloc E3C, parter, în sala destinată examenelor.

Reprezentanții IPJ Argeș precizează că modificarea privește doar locul în care se susține testarea, fără a afecta celelalte condiții prevăzute de lege pentru obținerea reducerii perioadei de suspendare a dreptului de a conduce.
Astfel, toate criteriile privind eligibilitatea pentru susținerea testului și acordarea beneficiului rămân neschimbate, conform legislației în vigoare.
Polițiștii le recomandă persoanelor interesate să țină cont de această schimbare și să se prezinte, începând cu 1 iulie 2026, direct la sediul SPCRPCIV Argeș, pentru susținerea testului de verificare a cunoașterii regulilor de circulație.












