Acasă Acum Schimbare radicală la Liceul Brâncuși din Pitești! Autoritățile au fost deja acolo

Schimbare radicală la Liceul Brâncuși din Pitești! Autoritățile au fost deja acolo

0

Astăzi, 29 septembrie 2025, a avut loc recepția parțială a lucrărilor aferente proiectului de investiții în infrastructura școlară – renovarea energetică a Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși”.

La acest moment, 10 clase şi laboratoare sunt finalizate pentru a putea fi utilizate de către elevi și profesori, în procesul educațional.

Cei 430 de elevi se vor întoarce, astfel, în sălile lor de clasă și vor învăța în condiții foarte bune – pentru început, în două schimburi – în liceul lor, după cele două săptămâni în care au fost relocați la Centrul Universitar Pitești.

Clădirea liceului a beneficiat de finanțare prin PNRR, proiectul vizând creșterea eficienței energetice și reducerea riscului la incendiu.

 

catena