👁️ Vizualizări: 471
Primăria comunei Bascov continuă o inițiativă devenită deja tradiție – un proiect de suflet, ajuns la ediția a III-a, dedicat copiilor cu nevoi speciale. Evenimentul se va desfășura vineri, 7 noiembrie, la Casa de Cultură „Adriana Trandafir” din Bascov, începând cu ora 17:00.
Proiectul are ca scop sprijinirea copiilor aflați în dificultate, prin implicarea comunității locale, a antreprenorilor și a artiștilor care doresc să ofere un strop de bucurie și speranță.
Ca de fiecare dată, numeroși antreprenori din Bascov și din localitățile învecinate au înțeles importanța evenimentului și au ales să se alăture cauzei. Publicul va avea ocazia să participe la o licitație caritabilă, unde va putea achiziționa diverse produse, iar fondurile strânse vor fi direcționate integral către copiii beneficiari.
Totodată, se anunță un program artistic de excepție, susținut de artiștii prezenți pe afișul evenimentului, care au dorit să contribuie și ei, prin talentul lor, la această cauză nobilă.
„Este un proiect care ne unește și ne reamintește că empatia și solidaritatea pot schimba vieți. Le mulțumim tuturor celor care se implică și îi invităm pe oameni să ni se alăture și în acest an”, a transmis Gheorghe Stancu, primarul comunei Bascov.
Vă așteptăm cu drag, vineri, 7 noiembrie, ora 17:00, la Casa de Cultură „Adriana Trandafir” – Bascov, pentru o seară dedicată binelui!
Citește zilnic cele mai noi știri locale pe Info Argeș News
– vocea comunităților din județ.












