Astăzi, în Ajun de Sf. Nicolae, copiii de la Școala Gimnazială „Mircea Eliade” Pitești au organizat Târgul de Crăciun „Lumea lui Moș Crăciun”, un eveniment deosebit, în cadrul căruia copiii au scos în evidență multă culoare și creativitate.

Primarul Municipiului Pitești, Cristian Gentea, viceprimarul, Lucrețiu Tudor și administratorul public, Gelu Tofan, au fost alături de elevi, profesori și părinți, bucurându-se de momentul special pregătit cu mult entuziasm de întreaga comunitate școlară.

În sala de sport a școlii au fost amenajate standuri care mai de care mai atractive, fiecare dintre ele spunând o poveste de iarnă. Tot ceea ce a fost expus și oferit spre vânzare, au fost făcute în mare parte de copii, aceeași care au cântat și câteva colinde frumoase, care au adus spiritul Crăciunului tot mai aproape.


Bucuria și entuziasmul elevilor a fost împărtășit și musafirilor, primarul Cristian Gentea fiind solicitat de mulți copii care au vrut să se fotografieze cu edilul.
A fost o zi frumoasă, care nu a făcut decât să împrăștie căldura apropierii Crăciunului.













