Ziua Internațională a Copilului a fost sărbătorită cu bucurie și voie bună în centrul municipiului Pitești, unde deputatul PSD de Argeș, Simona Bucura Oprescu, s-a aflat alături de copii, părinți și bunici pentru a marca această zi specială.
Parlamentarul argeșean a transmis un mesaj emoționant dedicat copilăriei și valorilor pe care aceasta le reprezintă:
„Copilăria este inima tuturor vârstelor. Am adus astăzi bucurie copiilor de toate vârstele — celor mici, dar și părinților și bunicilor — pe care i-am întâlnit pe Strada Mare, în inima Piteștiului. A fost o zi frumoasă: cu multe zâmbete, cu voie bună și momente care ne-au făcut să ne simțim minunat împreună!”, a declarat Simona Bucura Oprescu.


Evenimentele organizate cu ocazia zilei de 1 Iunie au adunat numeroase familii în centrul orașului, atmosfera fiind animată de activități dedicate copiilor, momente de divertisment și surprize pregătite pentru cei mici.
Ziua Copilului a oferit astfel prilejul unor întâlniri pline de căldură și emoție, transformând centrul Piteștiului într-un loc al zâmbetelor și al bucuriei împărtășite de toate generațiile.












