Simona Bucura Oprescu: „Sănătatea femeilor și a copiilor trebuie să fie prioritatea unei națiuni responsabile”

0

Deputatul PSD de Argeș Simona Bucura Oprescu susține că România are nevoie urgentă de un Guvern cu puteri depline, capabil să adopte proiecte importante pentru sistemul de sănătate, printre care extinderea programului național de screening neonatal.

catena

Parlamentarul social-democrat atrage atenția că măsurile necesare pentru sănătatea publică nu trebuie amânate și a oferit ca exemplu proiectul privind extinderea testării nou-născuților de la trei la 19 boli metabolice și genetice grave.

„Sănătatea femeilor și a copiilor trebuie să fie prioritatea unei națiuni responsabile! România are nevoie cât mai repede de un Guvern cu puteri depline atât pentru a stopa declinul economic generat de măsurile lui Ilie Bolojan, cât și pentru a putea adopta proiecte vitale pentru oameni. Un exemplu este hotărârea de Guvern privind extinderea programului național de screening neonatal de la testarea pentru 3 afecțiuni la 19 boli metabolice și genetice grave”, a declarat Simona Bucura Oprescu.

Deputatul PSD precizează că proiectul a fost inițiat de fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, în baza recomandărilor Comitetului Național de Boli Rare și consideră că acesta poate oferi copiilor afectați de boli grave șansa unui tratament timpuriu.

„Este un proiect construit de fostul ministru PSD al Sănătății Alexandru Rogobete pe baza recomandărilor specialiștilor din cadrul Comitetului Național de Boli Rare. Acesta reprezintă o șansă în plus pentru depistarea timpurie a unor afecțiuni care pot schimba destinul unui copil dacă sunt descoperite la timp”, a subliniat parlamentarul.

Simona Bucura Oprescu afirmă că prevenția și accesul la servicii medicale de calitate trebuie să rămână priorități naționale, indiferent de contextul politic.

„Nimic nu este mai important decât sănătatea. Nimic nu se poate construi fără oameni sănătoși”, a transmis aceasta.

Totodată, deputatul argeșean arată că Organizația Femeilor Social Democrate susține în continuare extinderea accesului la servicii medicale pentru mamă și copil, dezvoltarea programelor de fertilizare in vitro, depistarea gratuită și precoce a sarcinilor cu risc și extinderea programelor de prevenție și screening.

„Fiecare copil merită un început sănătos în viață. Fiecare femeie are dreptul la informație, prevenție și servicii medicale de calitate, indiferent de localitatea în care trăiește. România are nevoie de decizii și de un Guvern care să le poată pune în aplicare!”, a conchis Simona Bucura Oprescu.

catena