Simona Bucura Oprescu: „Sancțiuni mai mari pentru comercianții care vând alcool minorilor”

0
simona bucura oprescu

Deputatul PSD de Argeș și chestor al Camerei Deputaților, Simona Bucura-Oprescu, anunță adoptarea unui proiect legislativ care prevede înăsprirea sancțiunilor pentru comercianții care vând alcool minorilor, subliniind că protecția copiilor trebuie să reprezinte o prioritate pentru întreaga societate.

catena

„Cred că una dintre cele mai importante responsabilități pe care le avem, ca societate, este să ne protejăm copiii”, a declarat parlamentarul argeșean.

Potrivit acesteia, consumul de alcool la vârste fragede poate avea consecințe grave asupra sănătății și dezvoltării tinerilor.

„Nu vorbim suficient despre cât de mult rău poate face alcoolul atunci când ajunge prea devreme în viața unui minor: sănătate afectată, dependențe care încep la vârste fragede, violență, accidente, abandon școlar”, a transmis Simona Bucura Oprescu.

Deputatul PSD a precizat că în Parlament a fost votat proiectul de lege PL-x nr. 132/2024, care modifică și completează Legea nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor ce afectează ordinea și liniștea publică.

Actul normativ prevede amenzi mai mari pentru comercianții care vând alcool minorilor, pentru localurile care servesc persoane aflate în stare avansată de ebrietate și pentru firmele care permit activități ilegale în spațiile administrate.

„România are nevoie de reguli clare, respectate de toți. Iar acolo unde legea este încălcată în mod repetat, sancțiunile trebuie să fie ferme și aplicate fără excepții”, a subliniat deputatul PSD de Argeș.

Simona Bucura Oprescu a ținut să precizeze că noua lege nu este îndreptată împotriva antreprenorilor corecți, ci vizează exclusiv combaterea practicilor care pun în pericol siguranța tinerilor.

catena