Deputatul PSD de Argeș, Simona Bucura-Oprescu, anunță adoptarea în Camera Deputaților a unui proiect de lege care urmărește limitarea creșterii prețurilor la carburanți, în contextul tensiunilor internaționale și al fluctuațiilor de pe piața petrolului.
Parlamentarul susține că măsurile sunt temporare și au ca scop protejarea populației și a economiei în cazul unor scumpiri accentuate.
„Astăzi am votat în plenul Camerei Deputaților pentru adoptarea unui proiect de lege privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere, reducerea temporară a accizei la motorină și introducerea unor măsuri de protecție pentru populație și economie”, a declarat Simona Bucura-Oprescu.

Potrivit acesteia, situația de criză va putea fi instituită până la 31 octombrie 2026, cu posibilitatea prelungirii, doar dacă persistă cauzele care au determinat-o.
Legea stabilește că mecanismul poate fi activat numai în cazul unor perturbări majore ale pieței, precum conflicte armate, sancțiuni internaționale, întreruperi ale lanțurilor de aprovizionare sau alte evenimente excepționale, precum și dacă sunt îndeplinite criterii clare privind creșterea prețurilor sau riscurile de aprovizionare.
Printre măsurile prevăzute se numără limitarea adaosurilor comerciale pe lanțul de distribuție, reducerea temporară a accizei la motorină, introducerea unei accize dinamice, reducerea temporară a TVA la benzină și motorină la 19%, posibilitatea diminuării ponderii biocarburantului în benzină și limitarea exporturilor de carburanți pentru asigurarea necesarului intern.
„Mecanismul nu se activează automat la orice scumpire. După 31 octombrie 2026, Guvernul poate reintroduce situația de criză numai dacă apare cel puțin una dintre condițiile obiective prevăzute de lege – majorare de minimum 20% a cotațiilor sau a prețurilor ori probleme reale de aprovizionare”, a precizat deputatul PSD de Argeș.
Simona Bucura-Oprescu consideră că aceste măsuri oferă autorităților instrumentele necesare pentru a interveni rapid în situații excepționale și pentru a limita impactul scumpirilor asupra populației și mediului de afaceri.












