Un tânăr de 27 de ani, din comuna Cofrângeni, s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de polițiști conducând sub influența unor substanțe psihoactive.
Potrivit IPJ Argeș, incidentul a avut loc în data de 15 mai, când polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au oprit pentru control un autoturism condus de bărbat pe raza localității de domiciliu. În urma verificărilor, oamenii legii au observat indicii care sugerau posibilul consum de substanțe interzise.
Șoferul a fost testat cu aparatul DrugTest, iar rezultatul a fost pozitiv pentru o substanță psihoactivă. Ulterior, acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

În termenul legal de 72 de ore, analizele de laborator au confirmat prezența substanței detectate în trafic. Ca urmare, pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive.
Totodată, permisul de conducere i-a fost retras, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.












