Șofer prins băut la volan în Pitești, la ora 3 dimineața

0
Control în trafic

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Bârla, este cercetat de polițiști după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului pe unul dintre cele mai circulate bulevarde din Pitești.

catena

Potrivit IPJ Argeș, în noaptea de 4 spre 5 iunie, în jurul orei 03:00, polițiștii Secției 4 Pitești au oprit pentru control un autoturism care circula pe Bulevardul Republicii. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge și a încadrării juridice a faptei.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului, iar permisul de conducere al tânărului a fost suspendat. Acestuia i-a fost eliberată o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta.

catena