Sâmbătă seara, în jurul orei 20:30, un echipaj de poliție din Costești care patrula pe raza comunei Buzoești, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, al cărui conducător nu a oprit și a continuat deplasarea.
Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, iar după circa 500 de metri, conducătorul auto în cauză a schimbat direcția de deplasare prin viraj la dreapta, pierzând controlul asupra direcției de deplasare și intrând în coliziune cu un cap de pod. Din evenimentul rutier au rezultat doar pagube materiale și avarierea autoturismului, al cărui conducător a fost prins de polițiști.
Din verificări a rezultat că persoana în cauză, un bărbat de 29 de ani din Buzoești, se afla sub influența băuturilor alcoolice, valoarea rezultată în urma testării cu aparatul etilotest fiind de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate sancțiuni contravenționale cu o valoare totală de 2.632,5 lei, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dretpului de a conduce pentru 150 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
Șofer urmărit la Buzoești! Cu polițiștii pe urme, a făcut accident…
Vizitatori:1105