Șoferi de 19 ani, sancționați în Pitești pentru comportament agresiv în trafic

0
poliție

Polițiștii rutieri din Pitești au aplicat sancțiuni unor tineri șoferi care au adoptat un comportament agresiv la volan, punând în pericol siguranța traficului rutier.

catena2

Primul incident a avut loc în ziua de 1 mai, când polițiștii din cadrul Secția 1 Poliție Pitești au depistat un tânăr de 19 ani, din Priboieni, care conducea un autoturism în intersecția dintre Calea București și bulevardul I.C. Brătianu. Potrivit oamenilor legii, acesta a adoptat un comportament agresiv prin patinarea intenționată, în gol, a roților motoare.

Un al doilea caz a fost înregistrat pe 2 mai, când polițiștii din cadrul Secția 4 Poliție Pitești au depistat un alt tânăr de 19 ani, din Ștefănești, care a efectuat derapaje intenționate într-un sens giratoriu de pe strada Târgu din Vale.

În ambele situații, șoferii au fost sancționați contravențional conform prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Totodată, polițiștii au dispus și reținerea permiselor de conducere, dreptul de a conduce fiind suspendat pentru o perioadă de 30 de zile.

Reprezentanții Poliției au anunțat că astfel de acțiuni pentru combaterea comportamentului agresiv în trafic și creșterea disciplinei rutiere vor continua și în perioada următoare.

 

catena