Sportiv lovit mortal de un copac, în timpul unui concurs de alergare montană

0

Sâmbătă seară, la ora 21:47, a fost efectuat un apel la 112 prin care se semnala faptul că un bărbat ce participa la Concursul de Alergare Montană „Bucovina Ultra Rocks” – municipiul Câmpulung Moldovenesc, a fost surprins de un copac care a căzut peste el în urma unei furtuni puternice care s-a produs în zonă. Incidentul a avut loc pe un traseu de alergare de 88 kilometri, respectiv Câmpulung Moldovenesc – Dorna Arini, la kilometrul 63, în zona Masivului Giumalău. La fața locului s-au deplasat echipaje ale Salvamont Suceava, pompieri militari, jandarmi montani și polițiști.
Accesul către victimă a fost îngreunat din cauza drumului blocat de arborii rupți în urma vijeliei puternice. Pompierii militari, cu accesoriile din dotare, au tăiat și au eliberat drumul forestier. La orele 23.25, salvatorii au ajuns la locația indicată, unde a fost găsit un bărbat de aproximativ 50 ani, în stare de inconștiență. I s-au făcut manevre de resuscitare, însă fără succes. Alți concurenți și voluntari aflați pe traseu în momentul respectiv, au fost recuperați de forțele de intervenție și de organizatori, ulterior fiind transportați în locații sigure. Unii dintre aceștia au suferit hipotermii ușoare și au primit îngrijiri medicale, dar niciunul nu a necesitat transportul la o unitate spitalicească. Misiunea forțelor de intervenție s-a desfășurat până în jurul orei 6:00, timp în care 23 de persoane au fost asistate pe parcursul coborârii.

 

 

 

 

 

catena