Accident la ieșirea dn Pitești! Un puștan de 19 ani a băgat doi polițiști în spital

0
132

În noaptea de 25 spre 26 septembrie a.c., o autospecială din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș în care se aflau doi polițiști de la Serviciului Rutier, a fost implicată într-un eveniment rutier la limita dintre municipiul Pitești și comuna Bascov.
Din verificările preliminare s-a stabilit că un alt autoturism, condus de un tânăr de 19 ani, care circula pe bulevardul Nicolae Bălcescu, din direcția Pitești către Bascov, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu autospeciala de poliție care se afla în deplasare. Cei doi polițiști precum și o pasageră din autoturismul implicat, au suferit leziuni, fiind transportați la spital pentru îngrijiri. Atât conducătorul autoturismului, cât și polițistul care conducea autospeciala au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool. În cauză urmează să fie întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în care cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.

Loading


There is no ads to display, Please add some

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.