Cele 3 rugăciuni puternice care se rostesc în postul Paștelui! Trebuie să le știe toată lumea…

0
350

Preoții îi îndeamnă pe creștini să citească, în postul Paștelui, câte o rugăciune despre care se spune că alungă tensiunile din familie și aduce liniște sufletească. Tradiția mai spune că, în această perioadă, rugăciunea este mult mai puternică și că dorințele care par imposibile se pot realiza.

I. Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul:
Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert, nu mi-l da mie. (o metanie)
Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie, slugii Tale. (o metanie)
Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin. (o metanie)

II. Rugăciunea lui Iisus:
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul! (de 3 ori)


III. Psalmul 50:
Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea.
Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește.
Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea.
Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu.
Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea.
Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie.
Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi.
Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le.
Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău Cel Sfânt nu-l lua de la mine.
Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește.
Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce.
Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta.
Că de ai fi voit jertfă, ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului.
Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

Loading


There is no ads to display, Please add some

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.