Tânăr de 17 ani arestat în cazul agresiunii sexuale petrecută într-un autobuz din Pitești

0
191

Inspectoratul Județean de Poliție Argeș continuă cercetările în dosarul penal deschis în cazul agresiunii sexuale ce a avut loc într-un mijloc de transport din Pitești, aproape de stația Negoiu, în ziua de 2 martie a.c. Trei tineri din Pitești, Bradu și Ilfov sunt cercetați, iar pentru unul dintre ei a fost dispus arestul preventiv. Iată comunicatul oficial al Poliției:
”Față de tânărul de 21 de ani, din Pitești, reținut pentru 24 de ore în ziua de 25 martie, după ce l-ar fi instigat pe minorul de 17 ani din Bradu (reținut anterior), la savârșirea infracțiunii de agresiune sexuală, a fost dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
Față de minorul de 17 ani cu domiciliul în județul Ilfov, reținut pentru 24 de ore în ziua de 25 martie, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă, pentru identificatea celei de-a doua tinere, posibil având calitatea de persoană vătămată, în vederea clarificării tuturor aspectelor ce fac obiectul cercetărilor”.

 

Loading


There is no ads to display, Please add some

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.