👁️ Vizualizări: 835
Continuă șirul infracțiunilor comise, în ultima perioadă, de medicul stomatolog Bogdan Mătușoiu. După tentativa de distrugere a porților Ambasadei Rusiei la București, după ce a vrut să dea foc la o clinică stomatologică din Pitești, după amenințări cu moartea lansate asupra proprietarului clinicii și distrugerea probelor adunate de polițiști, acum este acuzat de agresiune sexuală. Fapta s-a petrecut în cursul lunii septembrie a acestui an, iar victima care a depus plângerea împotriva medicului, este o tânără de 24 de ani căreia Mătușoiu îi promisese că o angajează la cabinetul său din Pitești.
Iată comunicatul oficial dat de Poliția Argeș în acest caz uluitor:
”Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind un bărbat de 53 de ani, din orașul Găești, județul Dâmbovița, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală.
Din cercetări s-a stabilit că, în seara zilei de 05 septembrie a.c, în timp ce bărbatul se deplasa cu autoturismul personal pe autostrada Curtea de Argeș – Pitești, având ca pasageră o femeie de 24 de ani, din municipiul Pitești, care îl însoțea, în vederea unei posibile angajări, ar fi oprit autoturismul într-o zonă izolată, pe un câmp.
În aceste împrejurări, prin constrângere, acesta ar fi exercitat acte de natură sexuală asupra persoanei vătămate.
În urma probatoriului administrat bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive”.














